Temeri privind viaţa la ţară

Ştii sentimentul acela când îţi doreşti ceva atât de mult, încât îţi pare a fi la ani lumină distanţă de tine? Apoi, când dorinţa capătă sens, vezi o portiţă, te agăţi de orice fir de speranţă ca să ajungi acolo şi când eşti foarte aproape… te temi! Aşa păţesc eu acum.

Cu cât entuziasm, câtă nerăbdare şi câte vise am plecat la drumul ăsta… Nu a fost uşor să o facem a noastră şi nici nu am terminat bine de renovat că eu deja îmi imaginam cum o să arate, cum o voi amenaja, cum ne vom simţi… la căsuţa noastră. Acum, când suntem atât de aproape de a o locui cu adevărat, de a o transforma într-un cămin pentru noi trei, mă încearcă o mie de stări, de temeri.

Teama de nou, de ideea de a mă descurca singură (de fapt, doar cu soţul) într-o casă pe care trebuie să o îngrijesc altfel decât pe cele în care am stat până acum. Pentru că, da, am stat la părinţi – nu prea mă interesa de ce se strică/repară prin casă; în chirie – reparam ce se strica, dar deconta proprietarul şi dacă ceva nu era în regulă puteam pleca oricând; la rude – nu era prea mare stresul cu casa în sine, stăteam, îngrijeam, dar ştiam că voi pleca cândva.

Mă îngrijorez ştiind că voi fi la 20 de kilometri de oraş, mă sperie gândul că nu pot chema un taxi la scară oricând am nevoie – mai ales fiind singură cu Sofia o mare parte din zi. Sper să mai iau câteva ore de conducere şi poate o buburuză de maşină, ca să ne facem viaţa mai uşoară!

Mai e şi treaba cu „viaţa la ţară”. La noi, şi oamenii de la care nu te aştepţi au idei preconcepute de genul: „Oamenii de la ţară nu sunt la fel de civilizaţi ca şi cei de la oraş” sau „La ţară nu evoluează lumea, se plafonează”. Am de gând să lupt cu asta şi să demonstrez că nu e deloc aşa…

N-aş vrea nici să pierd activităţi precum: concerte, piese de teatru draguţe, petreceri (cu prietenii, colegii, copiii), ieşiri, toate pe motiv că nu sunt în oraş.
Pe de altă parte, sunt convinsă că vom trăi momente superbe acolo, când vom ieşi în grădină şi vom planta împreună legume şi pomi, când vom culege florile proaspete şi le vom aşeza în vază, când vom alerga prin curte şi ne vom juca, vom bea cafeaua la răsărit pe terasă… abia le aştept!!!

Cu toate că nu sunt genul de om care se sperie de nou, m-am mutat în locuri noi de multe ori (mai ales în anii de studenţie, când stăteam în chirie); am crescut la sat, sunt şi acum la bunici cu Sofia, de o bucată bună de vreme – tot la sat, dar mutarea asta e… altfel.

Voi, cei care v-aţi mutat definitiv de la bloc la casă, cum aţi primit schimbarea?

god love country

sursa foto: www. quotesgram.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *