Scrisoare pentru Tati! Cu drag, Mami

Dragul meu,

Ieri iubit şi soţ, azi Tati… Ce mai faci? Cum eşti? Da, ştiu că a trecut timp destul de când nu te-am mai întrebat, o fac acum…

Te rog să mă ierţi!

Pentru ce?

Pentru că mesajele cu „te iubesc” au fost înlocuite cu „nu uita să iei lapte şi scutece”; pentru că am ţipat la tine că ai întârziat înainte ca tu să apuci să-mi spui că ai căutat picăturile anticolici în cinci farmacii… pentru că am mutat centrul universului în burta mea vreme de nouă luni şi apoi în braţele mele, lăsându-te undeva deoparte!

Ştiu că şi tu o iubeşti la fel, că e şi copilul tău, eram conştientă şi atunci… dar incredibil de egoistă!

Îmi pare rău pentru toate cafelele pregătite de tine cu noaptea-n cap ca să le bem împreună. Le-am amânat atât de mult, încât tu ai renunţat şi ai plecat cu ea la pachet la servici, iar eu… am băut-o seara.

Pentru că m-am transformat într-un gheţar mult prea rapid, pe când tu m-ai ţinut de mână la fiecare control timp de nouă luni şi i-ai ascultat mişcările în burtică seară de seară!

Nu am scuze, nu dau vina pe ea… iubirea pentru copil nu face asta; e totuşi o altă formă de iubire! Vina îmi aparţine pentru că nu am ştiut să-mi gestionez sentimentele, pentru că m-am abandonat într-un vârtej care m-ar fi putut rupe de tine.

Îţi mulţumesc…

…pentru că m-ai îmbrăţişat şi mi-ai şters lacrimile când plângeam fără motiv şi îţi reproşam că nu mă iubeşti destul; pentru că mi-ai amintit mereu cât sunt de frumoasă, când mă vedeam grasă şi deformată din cauza sarcinii; pentru că mi-ai construit o măsuţă specială ca să pot scrie până în luna a noua de sarcină…

Îţi mulţumesc că ai ţinut-o în braţe până a adormit atunci când plângea inconsolabil după vaccin, iar eu nu mai aveam putere să o alin; că i-ai preparat laptele şi i-ai schimbat scutecele ude în miezul nopţii; că mi-ai zâmbit mereu şi încă îmi zâmbeşti atunci când mă vezi necăjită…  îmi trece :)

Bine te-am regăsit, mi-a fost dor de tine! Mă bucur că ai fost aici şi că ai rămas… la fel de atent şi de iubitor cu noi două, fetele tale! Te iubim şi te preţuim!

Cu drag, Mami!

P.S. Scrisoarea este una personala, dar cred ca multe mamici s-ar regăsi printre rânduri. Fetelor, să nu uităm de tătici, poate şi ei fac tot ce pot ca să ne ajute doar că nu pot fi perfecti. Nici noi nu suntem!

original_daddy-i-love-you-more-than-chips-cushion

sursa foto: www.notonthehighstreet.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *