În ţara lui “nu am” şi “nu pot”

Îi vezi pe toţi cu capetele plecate, plictisiţi şi obosiţi de propria lor viaţă. Îi auzi zilnic, dacă nu pe stradă, la radio sau la TV, cum se plâng că traiul lor e mizerabil, că abia îşi duc zilele, că sunt stresaţi şi chiar deprimaţi.

Ăştia suntem noi, românii, în general (lăsând la o parte cazurile optimiste, dar sporadice, ale unor oameni senini, sănătoşi din toate punctele de vedere şi pozitivi).

Eu nu am!

Întreabă-l pe românul nostru de ce NU este fericit? Da, exact asta. Pentru că noi suntem un popor nefericit, o confirmă studiile de specialitate, nu o spun doar eu. Peste 90% dintre răspunsuri vor începe cu “Nu am” şi/sau “Nu pot”. Unii nu au jobul dorit, alţii familia mult visată, iar alţii nu au bani, o casă, o maşină… Prea puţini sunt cei care ar răspunde cu “nu am sănătate” – ceea ce ar fi într-adevăr un motiv de tristeţe. Şi mult mai puţini sunt cei care vor răspunde “nu am…, dar vreau să fac”.

Pentru că nu pot!

Dar de ce nu au? Pentru că “Nu pot”. Ştiu, sună uşor sarcastic şi răutăcios ce scriu aici, dar cum altfel când asta e realitatea? Nu pot avea jobul pe care îl vor pentru că ceea ce le place să facă nu le aduce bani. Cum??? Dacă faci cu plăcere, te perfecţionezi şi eşti bun, poţi să faci bani din orice în ziua de azi. Nu au o familie din cauza carierei. So, nu te plânge. Tu ai ales asta şi aşteaptă statuia în continuare. Cariera ar trebui să te facă fericit, de vreme ce ai ales-o nu? Nu au bani, casă şi maşină pentru că nu pot face banii uşor, aşa ca alţii (răspuns real). Dar cine/ce te opreşte?

Mai rău e când îţi solicită ajutorul, îţi pui la bătaie omenia şi cunoştinţele, şi ce crezi? Omu nu mai vrea. I s-a întâmplat tatălui meu. Un vecin, care “nu avea” şi “nu putea”, îi spune să îi caute şi lui ceva de lucru la oraş, orice, doar să lucreze, că nu se mai descurcă cu traiul. Îi găseşte tata: muncitor necalificat (că nici nu ştia să facă mare lucru) pe un salariu de 800 lei şi bonuri de masă. Vorbeşte pentru el cu patronul, rezolvat! Când îi spune că i-a găsit de lucru, omul – bucuros nevoie mare. Dar, când aude că programul lui va începe de la 8 (luni-vineri) şi că va primi 800 lei… aaa, da ce ăştia-s bani? şi de la optttt… mai bine stau acasă – răspunsul lui. Adicătelea la birt, aş fi completat eu!!!

Ups!!! Şi sărac, şi cu pretenţii…

Aşa că, românul nostru, sărac şi cu pretenţii, stă acasă (sau la cârciumă) şi aşteaptă ajutorul social. Plătit din banii celor care se trezesc la 8 şi merg să lucreze pe mult sau puţin, care învaţă să facă ce le place, care adună bani de-o maşină second hand şi au curajul să facă rate pentru o casă.

Dacă “sistemul” e de vină pentru toate, poate ar trebui să ne gândim că acest sistem e NOI: tu, eu, el, …

Mi-ar plăcea să cred că generaţiile care vin după noi vor fi altfel. Vor creşte în alt spirit. Mă bucur când văd tot mai mulţi părinţi deschişi la minte, care le lasă copiiilor libertatea de a alege şi îi încurajează spre o viaţă demnă şi curajoasă.

N-aş vrea ca fiica mea să fie adepta “capului plecat”, dar nici să privească stelele şi să nu vadă cerul! Să fie optimistă şi încrezătoare în propriile forţe, să-şi construiască o viaţă fericită şi să rostească foooarte, fooarte rar “nu am” şi “nu pot” şi atunci completate de “dar am ambiţie şi putere” şi “voi reuşi eu cumva”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *