Amatori, dar o facem cu pasiune

Mie îmi place de mor. Soţului… îi place şi mai tare, dar pierde mult mai mult timp. Deşi rezultatele lui sunt mai bune decât ale mele, tot nu am răbdare. Aşa că, grădinărim pe apucate! :)

În primăvară, am pus tooot molozul din demolarea casei – pe jumătate – în grădină. De ce? Pentru că pânza freatică este foarte aproape şi am zis să mai înălţăm puţin grădina. În plus, ne-ar fi costat destul de mult să ne scăpam de el prin intermediul unei firme de demolări-transport. Vecinii ne-au avertizat că nu vom putea planta nimic în grădină vreme de 2-3 ani, sau că plantele nu vor trăi, de rodit nu mai putea fi vorba. Noi… dopuri în urechi şi dă-i înainte! :)

În sfârşit, am nivelat, am adăugat şi ceva mraniţă, am plantat şi după un maraton de rupt buruieni, grădina arată frumos. Nu spectaculos, nu profi, dar drăguţ pentru doi oameni care lucrează în ea cu sfert de normă. Soţul după servici – ora 18:30, iar eu câte juma de oră (ce rămâne liberă din somnul Sofiei, după ce spăl vase, îi fac mâncare şi alte nimicuri).

Pentru relaxare, că aşa am motivat moftul inutil încă, l-am zăpăcit pe Soţ să ne monteze un hamac. E divin. Atât de minunat încât pare o iluzie. Şi chiar e o iluzie, având în vedere cât de rar apuc să mă arunc în el :)

DSCF6628

Deşi nu e uşor, cu privire la ce am mai scris despre viaţa la ţară, traiul ăsta îmi oferă bucuriile mărunte care mă fericesc. Să respir aerul curat al dimineţilor însorite, să mă plimb după ploaie şi să văd verde în loc de gri, e VIAŢĂ!

Vă las câteva poze cu minunea noastră de grădină şi cu “stimabilul” aducător de lene!

DSCF6568

DSCF6571

DSCF6622

DSCF6623

DSCF6624

DSCF6582

DSCF6632

 

DSCF6593

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *