Da, am de gând să-mi stresez copilul

Să nu îi criticăm, că le ştirbim încrederea de sine! Să nu îi certăm, că se frustrează! Să nu le spunem “NU”, că reacţionează în oglindă! Să nu le impunem reguli-program, că îi facem roboţi! Să nu, să nu, să nu… Să nu cumva să îi stresăm pe copii!!!

Buunnn, dar atunci să procedăm cumva, altcumva! Sunt de acord cu cele de mai sus, dar cu alternativă. Pentru că dacă nu îi corectăm şi nu îi ajutăm, eu cred că se ajunge exact la impertinenţa pe care am întâlnit-o la majoritatea copiiilor de 10-12 ani. De când cu moda asta a parenting-ului extrapermisiv, în ideea de a nu stresa copiii, unii părinţi – nu toţi – au lăsat baltă orice formă de educaţie.

Trec pe lângă mine copii şi salută cu “ceau”. Hai, lasă eu, că sunt tânără, zic, dar stăteam de vorbă cu o vecină care era trecută de 50 de ani. Vin de la şcoală, probabil. Se apropie şi spun lehamite “ceaaau”. “Bună ziua”, am spus eu. Şi i-a bufnit râsul.

Am luat întâmplarea ca pe o consecinţă a acestui “NONstres” pentru copii; mă tem că a degenerat la prea mulţi în lipsă de educaţie.

Eu sunt de la ţară, spun “Săru-mâna” şi acum femeilor trecute de prima tinereţe – bunici. Nu am pretenţia să fiu salutată astfel, dar cred că un “Bună ziua” e de bun simţ. Am luat exemplul salutului pentru că a fost cel mai la îndemână, să zic aşa (şi l-am văzut recent dezbătut şi pe Facebook); dar sunt multe alte aspecte care mi-au demonstrat că stresul acesta numit EDUCAŢIE este necesar, dacă pretindem că suntem civilizaţi.

Aşa că, aleg să-mi stresez copilul! Să salute respectuos când întâlneşte pe cineva, să spună “Mulţumesc” şi “Te rog”; să-şi ceară scuze atunci când greşeşte – că nu e ruşine şi nici nu eşti mai slab când spui “îmi pare rău”. O voi “stresa” cu spălatul pe mâini şi pe dinţi, pentru că e sănătos. Şi Da, o voi critica atunci când va greşi, însă doar când suntem singure. Trebuie să înveţe şi autocritica, pentru a persevera.

Toate astea însă, nu acum. Nu de la 1 până la 4 – 5 ani. Deocamdată nu poate face diferenţa dintre bine şi rău, nici nu conştientizează tot ce face. Acţiunile ei sunt în mare parte repetări ale gesturilor mele sau joacă. Mă bucur că e un copil receptiv şi înţelegător, pentru doar 12 luni, şi sper ca lucrurile să nu se schimbe odată cu trecerea anilor.

IMPORTANT! Nu “dau cu piatra” în părinţii care aleg să-şi crească copiii absolut fără nicio regulă şi nici nu mă bat cu pumnu-n piept că voi face şi voi drege şi că voi avea cel mai bun copil, dar cred că cel puţin Regula bunului simţ ar trebui respectată. Fie omul cât de mic!!!

p_101586906

 

sursa foto: parents.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *