De-a cititul. AUĂ şi BRUM-BRUM

De la mâncatul ziarelor la răsfoit cărticele a fost doar un pas. I-am cupărat prima cărticică din Auchan, forţată de împrejurări. Eu la raionul cu cărţi încercam să vânez ceva la ofertă, timp în care Sof mutase tot ce era pe ultimul raft direct pe podea… Ups, le-am pus rapid înapoi, am apucat o cărticică la care sincer nu m-am uitat decât la copertă – colorată, la pagini – groase, deci bune de ros, şi la preţ – hi hi! Bune toate, îndesată în mâinile Sofiei şi fugit rapid la raionul cu pampersi si servetele…

AUĂ ne învaţă să fim precauţi

Ajunse acasă, iau cartea să văd despre ce e. Apoi o întind către Sof cu îndemnul “ţine mami, cărticica, hai să citim”. … Mda, nu a fost dragoste la prima vedere. I-au mai trebuit vreo două-trei întrevederi, am cam insistat eu cu vârâtul sub nas. Apoi am început să i-o prezint. Uite fetiţa – tita, uite laptele – tapte, ouăle – auă, soarele – eie, şi tot aşa. Acum cartea arată într-un mare fel pentru că a fost şi la medic, la plimbare, la o şuetă cu alte fetiţe de pe stradă, chiar şi pe oliţă e o bună parteneră. Se numeşte pur şi simplu AUĂ, de la ouăle de pe pagina a doua :)

Cărticica prezintă două fabule. Una în care morala e că nu e bine să-ţi faci prea multe planuri. Nu sunt chiar de acord, pentru că sunt cea mai mare visătoare din univers. Iar cea de-a doua fabulă ne învaţă că nu e bine să ai încredere în vorbe frumoase, adică linguşitoare. Eh, cam aşa e, dar mie îmi plac complimentele. Iar dacă sunt false, asta e… accept eşecul, dacă am ceva de învăţat.

BRUM-BRUM e despre cine şi cum se face papa

Recent a primit de la naşii ei cărticica cu numărul 2. E în limba germană, dar nu contează pentru că noi învăţăm în română ce e în imagini. Vă spun drept că îmi place mult mai mult decât cea românească, deşi eu sunt naţionalistă şi nu prea dau cu pietre după ai noştri. Am zis de fapt că mi-a plăcut cărticica noastră, e cu două fabule drăguţe, frumos ilustrate, nimic de zis. Dar asta a nemţilor e cu agricultura. E pentru 2+, dar atât de bine făcută şi ilustrată bestial. Cele mai importante sectoare de producţie vegetală şi zootehnică sunt frumos prezentate în imagini. Copiii nu învaţă ce nu e bine să faci, ci cum se plantează, recoltează şi chiar cum se comercializează alimentele. Văcuţa MUU şi CALU, căţelul HAM, copiii – PII şi nenea – NANA, toţi se implică în aventura asta numită agricultură – şi una performantă.

Cartea aceasta se numeşte BRUM-BRUM pentru că are multe tractoare, combine, maşini de transport marfă şi toate fac brum-brum, nu? E preferată de Sof în detrimentul cărţi AUĂ şi pare a avea un gust bun, pentru că deja a început ronţăiala colţurilor.

Lectură plăcută şi vouă! Hai să nu punem tigaia pe cărţi! :)

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *